EN 9100 – Implementare și audit: Ce trebuie să știe companiile din industria aerospațială

29.11.2025

Articol GCERTI ROMANIA, 2025

Standardul EN 9100 reprezintă fundamentul sistemelor de management al calității în industria aerospațială, acoperind cerințele ISO 9001 și adăugând un set extins de cerințe specifice domeniului. Pentru companiile care furnizează produse, componente, subansambluri sau servicii către sectorul aeronautic și de apărare, implementarea corectă a EN 9100 nu este doar o condiție contractuală, ci o necesitate strategică, prin care organizația demonstrează control, trasabilitate și capacitatea de a livra repetabil produse sigure și conforme.

În cele ce urmează prezentăm elementele esențiale privind implementarea și auditarea unui sistem EN 9100, așa cum sunt evaluate în practică.

1. De ce EN 9100 este diferit de ISO 9001

Deși se bazează pe structura ISO 9001:2015, EN 9100 introduce cerințe suplimentare critice pentru industria aerospațială. Aceste cerințe se concentrează pe:

  • siguranța produsului și managementul riscurilor;
  • prevenirea pieselor contrafăcute;
  • controlul configurației;
  • trasabilitatea completă a componentelor;
  • managementul modificărilor;
  • controlul rigurii în procese speciale (de ex.: tratamente termice, acoperiri, suduri speciale).

În consecință, sistemele aerospațiale trebuie să demonstreze o disciplină operațională superioară și un control al proceselor mult mai strict decât un QMS industrial obișnuit.

2. Faza de implementare: ce trebuie pus la punct înainte de audit

Un sistem EN 9100 implementat corect înseamnă procese bine definite, documentate și controlate. Pașii esențiali sunt:

a) Analiza GAP față de cerințele EN 9100

Este prima etapă: evaluarea completă a proceselor actuale, comparate cu cerințele standardului.

Se identifică:

  • zone neconforme,
  • lipsuri documentare,
  • controale insuficiente,
  • procese nevalidate,
  • riscuri neacoperite.

b) Cartografierea proceselor și stabilirea responsabilităților

Procesul aeronautic trebuie să fie:

  • documentat,
  • măsurabil,
  • trasabil pe fiecare flux.

Fiecare etapă critică (aprovizionare, producție, inspecție, livrare) trebuie să aibă un responsabil clar.

c) Proceduri și controale operaționale specifice EN 9100

Organizația trebuie să demonstreze implementarea următoarelor:

  • controlul fabricației și controlul proceselor speciale;
  • inspecții FAI (First Article Inspection) conform AS/EN 9102;
  • proceduri pentru prevenirea pieselor contrafăcute;
  • controlul configurației, reviziilor, listelor BOM;
  • proces strict de evaluare a furnizorilor;
  • validare procese și echipamente critice.

d) Managementul riscurilor operaționale și de proiect

Un element central în EN 9100: evaluarea, controlul și monitorizarea riscurilor.

Organizația trebuie să demonstreze:

  • identificarea riscurilor,
  • acțiuni de atenuare,
  • monitorizare periodică,
  • revizuirea riscurilor la schimbări.

3. Auditul EN 9100: cum se desfășoară în practică

Auditurile EN 9100 sunt mai riguroase decât cele ISO 9001 și implică:

a) Analiză documentară detaliată

Auditorii verifică:

  • proceduri, instrucțiuni, planuri de calitate;
  • rapoarte FAI;
  • validări de proces;
  • formulare speciale;
  • dosare de producție și trasabilitate.

b) Audit operațional în fabrică

Auditorii urmăresc:

  • fluxul complet al unui produs: comandă > fabricație > inspecție > livrare;
  • trasabilitatea materialelor și componentelor;controlul pieselor NC (neconforme);
  • documentația realizată pe loc, de către operatori.

c) Verificarea furnizorilor și a lanțului de aprovizionare

Se auditează:

  • criteriile de selecție,
  • performanța furnizorilor,
  • audituri efectuate,
  • gestionarea materialelor cu risc.

d) Interviuri cu personalul cheie

Auditorii verifică nivelul real de control, nu doar documentația:

  • ingineri calitate,
  • responsabili procese speciale,
  • operatori,
  • echipa de top management.

4. Cele mai frecvente neconformități în audit EN 9100

Din experiența auditurilor din industrie, cele mai comune probleme identificate sunt:

  • inconsistențe în controlul configurației;
  • lipsa dovezilor pentru managementul riscurilor;
  • control slab al furnizorilor;
  • dosare incomplete pentru FAI;
  • documentație neactualizată;
  • trasabilitate insuficientă;
  • validări lipsă pentru procese speciale;
  • lipsa managementului schimbărilor.

Concluzie

Implementarea EN 9100 nu este un exercițiu birocratic, ci o investiție în calitatea și siguranța produsului. Organizațiile care tratează standardul ca un instrument operațional real, nu doar o formalitate, își îmbunătățesc performanța, reduc rebuturile, cresc încrederea clienților și devin eligibile pentru proiecte majore în industria aerospațială.

Pentru companiile aflate la începutul drumului, o analiză GAP corectă și o implementare structurată reprezintă cheia unui audit reușit și a unei certificări durabile.

Share